Vinete umplute in stil oriental
Vinete umplute in stil oriental, o reteta cu iz exotic, cu o umplutura de carne tocata si legume, fin si mestesugit condimentata pentru o aroma subtila si un gust deosebit.
S-a mai racit afara. Am profitat de asta ca sa aprind cuptorul si sa gatesc aceste aromate vinete. Savoarea unui astfel de preparat sta in ingredientele proaspete, verdeturile si condimentele potrivite. Ce ziceti, nu va tenteaza?
Pe mine una, stiu ca da. Reteta e chiar simpla. Se gateste un amestec de carne cu mirodenii dupa care acest amestec se pun in causul sculptat in jumatate de vanata. Se mai gateste o tura la cuptor.
Simplu si gustos. Aceasta nu este prima reteta cu vinete umplute de pe blog. Daca va intereseaza, va invit pentru inspiratie sa vedeti nitel aceste vinete aperitiv cu sunca si cascaval sau celebrul si traditionalul preparat vegetarian, Imambayaldi.
Vinete umplute in stil oriental – reteta completa, printabila

Vinete umplute in stil oriental
Reteta VIDEO
Ingrediente
- 4 vinete mici
- 2 ceapa verzi
- 1 catel usturoi
- 300 gr. carne tocata
- 1/2 lingurita chimen macinat
- 1 lingurita boia de ardei
- 200 gr. orez fiert - poate fi inlocuit cu cuscus, quinoa etc. dupa preferinte
- 2 ardei grasi de preferinta de culori diferite dinmotive de estetica a produsului final
- 2 rosii
- 2 linguri patrunjel tocat
- cateva frunze de busuioc
- 2 linguri zeama de lamaie
- 125 ml. supa concentrata de pui
- sare dupa gust
- piper dupa gust
Mod de preparare
- Pregatim toate ingredientele: vinetele se taie in doua pe lung, se scobesc de miezul care acesta l-am taiat mai marunt. Tocam marunt usturoiul. Ceapa verde se taie rondele. Taiem cuburi pulpa de rosii si scoatem cotorul ardeilor grasi, ii curatam de seminte si ii taiem marunt.
- Incingem cuptorul la 180 grade C.
- Intr-o tigaie neaderenta (eu am folosit wokul), am incins 2 linguri ulei si am calit vinetele, ceapa, usturoiul, am adaugat carnea, chimenul, boia, orezul, ardeiul gras, se mai
- fierb la foc iute 3 minute dupa care punem rosiile taiate, patrunjelul si busuiocul, sucul de lamaie, am potrivit la gust cu sare si piper.
- Am pus jumatatile de vinete scobite intr-un vas termorezistent.
- Am umplut cavitatile din vinete cucompozitia de mai sus, am turnat supa in vas si am bagat la cuptor unde am lasat sa se patrunda pentru o jumatate de ora, pana cand vinetele se inmoaie.
Disclaimer
Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.