baba ganouch servit intr-un bol
| |

Baba Ganouch

Baba ganouch – baba ghanouj, bābā ġannū reteta aperitiv de origine levantina, vinete coapte tocate, amestecate cu pasta de tahini, ulei de masline si diverse condimente.

Baba ganouch servit intr-un bol

„De ce ai gati baba ganouch daca poti face vinetele noastre normale? Mancare romaneasca, asta e cea mai buna.” Sotul ma pisalogea astfel deunazi cand a vazut ca din doua din cele patru vinete pe care le aveam, intentionam sa incerc o noua reteta… Un „experiment” cum ii place sotului sa numeasca pasiunea mea pentru a incerca retete noi.

Sotul meu nu e deloc aventuros in bucatarie. Daca ar fi fost dupa el, este perfect multumit daca as fi gatit toata viata doar vreo douazeci de retete pe care le stia de mic. Dar nu a avut ce face. M-a luat de nevasta, s-a procopsit cu mine. Asa ca trebuie sa indure mania asta de a incerca noutati si retete…multe. In apararea mea de buna nevasta, sa stiti ca tin cont de gusturile lui. Totdeauna fac ceva ce stiu ce i place pe langa … experimente. Nu de alta dar altfel risc sa ramana flamand. Rar gusta ceva nou si abia dupa ce am facut reteta de doua trei ori si a vazut-o servita de familie la masa. Ca un bonus, a ajuns sa mai guste diverse retete la care era reticent. Si sa-i placa chiar…Ce e si cu dragostea asta…

O notita personala…

La drept vorbind pot sa ii inteleg opinia. Doar de data asta. Mai ales dupa ce am gustat. Baba ganouch e bun dar salata noastra e si mai buna. Sau poate e chestie de obisnuinta. Prima oara cand gusti baba ganouch are un gust cumva…straniu dar clar nu e neplacut. E…altfel.

Ceva logoree gastronomica despre baba ganouch…

blank

Baba ganouch este din limba araba si o traducere exacta este greu de facut. Ce e cert, e faptul ca baba inseamna tata. Cea mai frecventa traducere este un fel de rasfatul lui tata – ca si cum acest aperitiv este delicatesa suprema a capului familiei.

Acest preparat este, in fapt, unul din seria de aperitive levantine, orientale, pe numele lor meze. Coleg de masa cu hummusul, amandoua se servesc pe lipii subtiri sau pe felii de pita. Dar baba ganouch nu este doar un aperitiv. Merge excelent si ca sos, alaturi de carnuri – mai ales cu porc la gratar si miel.

Gustul de afumat specific vinetelor coapte pe carbuni este destul de important in acest preparat. Asadar daca nu ati avut posibilitatea sa gatiti vinetele la gratar, puteti mima acest gust adaugand boia afumata. Mai trebuie stropit cu putin ulei de masline si piper macinat. Presarati si nitel sumac si patrunjel tocat si e gata de savurat.

Baba ganouch – reteta completa, printabila

baba ganouch servit intr-un bol

Baba Ganoush

Reteta gatita, scrisa si publicata de Laura
Baba ganouch, pasta de vinete cu tahini, aperitiv oriental din seria meze
fel de mancare Aperitive si gustari
bucatarie araba, levantina
portii 4 portii
calorii 243 kcal

Reteta VIDEO

Ingrediente
  

  • 2 bucati vinete mari
  • zeama de lamaie
  • ulei
  • 1 1/2 lingura tahini
  • 2 linguri iaurt
  • 2 catei usturoi curatati si zdrobiti
  • 1 ramurica cimbru
  • sare dupa gust
  • piper dupa gust
  • sumac
  • 2 linguri patrunjel verde

optional

  • 1 – 2 linguri boia afumata, mai ales daca vinetele nu au fost gatite pe carbuni

Mod de preparare
 

  • Am pus vinetele pe o placa de fonta si le-am gatit pe aragaz. Placa de fonta e excelenta la asa ceva. Daca puteti prepara vinetele la gratar si mai bine.
  • Pe masura ce se fac, intoarcem pe celelalte parti in asa fel incat sa fie coapte pe toata suprafata. Sunt gata cand sunt moi prin apasarea cu degetul.
  • Le luam de pe foc, le punem deoparte pe o tava, le saram si le acoperim cu un prosop curat.
  • Dupa cinci minute, s-au racit suficient cat sa poate fi curatata cu mana, inlaturam pielita carbonizata si punem pulpa intr-o strecuratoare.
  • Lasam sa se scurga pulpa pentru a elimina cat mai mult din lichidul lasat de vinete.
  • Cu un tocator de lemn, tocam pulpa vinetelor marunt dupa care o punem intr-un bol.
    ingredientele folosite in pasta de vinete cu tahini baba ganouch
  • Am desfacut catei de usturoi, i-am pus in mojar, i-am presarat cu putina sare si putin ulei si i-am maruntit cu pistilul pana s-a transformat intr-o pasta.
    blank
  • Adaugam in pasta de vinete 1 lingurita zeama de lamaie, pasta de tahini, iaurtul, cimbrul, usturoiul.
  • Amestecam totul bine, mai verificam asezonarea.
  • Potrivim la gust cu sare, piper, sumac, zeama de lamaie daca simtiti ca mai este nevoie. Adaugati cate putin si gustati pana aveti gustul care voua vi se pare perfect.
  • Acoperim si dam la frigider daca nu vrem sa o servim imediat.

Notite bine de stiut

La frigider rezista pana la 10 zile.
Inainte de a fi servita trebuie lasata la temperatura camerei pentru a se accentua savoare.
Servire
Punem o cantitate mica de baba ganouch intr-un bol, stropim cu putin ulei de masline. Presaram un varf de cutit de sumac si presaram patrunjel tocat. Se serveste cu lipie sau pita. 

Disclaimer

Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apreciaza reteta




Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.