S

Souvlaki de pui, reteta savuroasa de frigarui grecesti VIDEO

pui souvlaki

Souvlaki – frigarui de pui, reteta greceasca de frigarui marinade, savuroasa, aromata, usor de facut, de servit pe o pita greceasca, cu salata alaturi, poate si cartofi prajiti sau un sos delicios. Reteta de souvlaki de pui explicata pas cu pas, scrisa dar si in format VIDEO.

souvlaki de pui

Souvlaki este un cuvant derivat din grecescul souvla care inseamna fix frigaruie. Este una din cele mai vechi retete grecesti, existenta ei este atestat inca din antichitate, era un fast food popular inca de pe atunci.

Dat fiind ca sunt bucatele mici de carne se gatesc foarte repede, se servesc cu pita greceasca si salata, traditionalul sos tzatziki, eventual niste cartofi prajiti daca va e pofta.

Traditional, carnea se tine initial intr-o marinada dar pasul nu e obligatoriu. Dar e recomandabil zic eu. Carnea va fi deja asezonata si plina de arome si savoare. In plus, acea saramura aromata pe care am folosit-o eu la aceasta reteta va impiedica carnea sa se usuce prea mult cand o gatim. Totusi, asa cum preciez si in reteta, nu tineti carnea mai mult de timpul indicat. Se va sara prea tare.

O alta modalitate de a gati eficient frigaruile este sa le intoarcem des, asigurand-ne astfel ca se gatesc bine pe toate partile. Partea buna este ca se gatesc repede, nu va dura mult sa le supraveghem.

Souvlaki de pui – reteta scrisa si VIDEO

E tare ușoară rețeta de souvlaki, dar întotdeauna e util să poți urmări si un video cu modul de preparare, mai ales că ai ocazia să beneficiezi și de câteva extra-sfaturi  Veți găsi mai jos atât varianta scrisă a rețetei, cât și pe cea în format video.

Dacă vă sunt de folos rețetele video, abonați-vă la canalul de YouTube! Postez cate un video nou în fiecare săptămână. Click aici pentru abonare! Vă astept.

pui souvlaki

Souvlaki de pui

Reteta gatita, scrisa si publicata de Laura
Souvlaki de pui, reteta greceasca
timp de pregatire 20 mins
timp de gatire 20 mins
aromarea carnii in saramura 30 mins
timp total 1 hr 10 mins
fel de mancare fel principal
bucatarie greceasca
portii 4 portii
calorii 314 kcal

Reteta VIDEO

Ingrediente
  

  • 3 pulpe de pui

saramura

  • 500 ml apa
  • 1/2 bucata lamaie eu am folosit limetta
  • 3 frunze dafin
  • 1 legatura frunze de patrunjel verzi
  • 1 ramurica cimbru uscat
  • 1 lingurita miere
  • 30 g sare mare
  • 2 catei usturoi zdrobiti
  • 1 lingurita boabe de piper

Mod de preparare
 

Saramura

  • Intr-o cratita punem 500 ml apa, o lingurita boabe de piper negru, o ramurica de cimbru, o mana de frunze verzi de patrunjel, trei frunze de dafin, trei catei de usturoi zdrobiti, o lingura de miere si 30 g sare mare.
  • Punem cratita pe foc, cand da in clocot, o luam de pe foc si o lasam sa se raceasca.

Pregatesc puiul

  • Dezosez copanele si inlatur pielea de pe ele.
  • Tai pulpele cuburi de 3 cm.
  • Torn saramura racita si strecurata printr-o sita peste carnea de pui pregatita.
  • Las carnea sa se patrunda pentru circa o jumatate de ora – maxim o ora – n-o lasati mai mult, va deveni prea sarata pentru consum.
  • Dupa o jumatate de ora, scurg carnea de saramura si am uscat-o cu prosoape de hartie
  • Am infipt carnea pe frigarui destul de compact.
  • Am gatit frigaruile pe gratar, intorcandu-le destul de des pentru a se gati uniform pe toate partile. Eu le-am gatit pe gratar electric, se pot gati – normal – si pe gratar de carbuni sau pe aragaz, pe o tigaie tip grill dar si la cuptorul incalzit la 180°C
  • Se servesc cu sos si o salata alaturi, ori puteti gati si niste cartofi prajiti -fiecare cum doreste si cum pofteste.

Disclaimer

Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Am gasit aceasta delicioasa reteta de frigarui in stil grecesc de la un bucatar elen, Akis Petretzikis pe numele lui. Delicioase souvlaki de pui, parol!

souvlaki frigarui de pui in stil grecesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apreciaza reteta




Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.