Rulada de pui

Rulada de pui

Rulada de pui, reteta culinara cu carne tocata de pui, gatita sub forma unei rulade si scaldata la servire intr-un delicios sos de lapte. O mancare potrivita atat pentru mesele de zi cu zi dar si pentru ocazii festive

Rulada de pui

Luna aceasta la Virtual Hugs, am tinut musai sa dau o imbratisare unei veterane in ale bloggingului culinar, Laura Sava, o bucatareasa tonica si talentata, in fiecare postare se simte dedicatia cu care gateste pentru a-si rasfata iubita familie. Intrand in bucataria virtuala a Laurei simti aerul familial si, mai ales, simti inima de mama, dornica in orice moment sa-i faca pe plac fiului ei, Bogdi.

Laura are foarte multe retete apetisante dar intr-o vreme ochisem una mai veche, un soi de salam de pui pe care mi-am dorit sa-l incerc musai. Iata ca i-a venit randul. Aceasta rulada de pui nu este doar un pranz gustos ci poate fi folosita si pentru sandwichuri si tot felul de gustari, chiar si in salate sau alaturi de o portie cu paste si sos (sos alb ca sa fim in ton cu reteta).

Rulada de pui – reteta completa, printabila

Rulada de pui
5 from 1 vote
Tipareste reteta

Rulada de pui

Servim rulada cu sos de lapte si piure de cartofi . Delicioasa!
Tip de reteta fel principal
Bucatarie clasica
Timp de preparare 40 minutes
Timp de gatire 1 hour
timp total 1 hour 40 minutes

Ingrediente

  • 500 gr. carne de pui dezosata si fara piele - poate fi piept de pui, eu am preferat copanele pe care le-am dezosat, am inlaturat pielea si le-am taiat bucati.
  • 250 gr. pasta de carnati
  • 2 oua - eu am folosit un ou si o lingura de fulgi de drojdie
  • 4 linguri parmezan
  • lapte
  • 1 lingurita zeama de lamaie
  • 1 lingurita unt
  • 1 lingura faina sau amidon
  • frunze maruntite de busuioc sau patrunjel
  • sare dupa gust
  • piper dupa gust

Mod de preparare

  1. Am inceput prin a toca carnea de pui - am folosit blenderul si pe alocuri, mi-au mai ramas mici bucatele de carne mai intregi, nu m-au deranjat, caci ma gandeam ca nu vor fi o problema in rulada. Ba chiar ar semana cu salamul cu sunca din comert.
  2. Am inlaturat pielita de la carnati, am pus carnea intr-un lighenus mai mare si am amestecat-o cu carnea tocata de pui la care am adaugat oul (si fulgii de drojdie), parmezanul, am asezonat cu sare si piper dupa gust.
  3. Compozitia e moale si lipicioasa, cu mainile umede, ii dam forma de rulada, ajutindu-ne de o folie de aluminiu (sau de una transparenta, de plastic).
  4. Dupa ce i-am dat forma, o bagam la congelator pentru 30 de minute.
  5. Ca variatie, in interiorul ruladei poate fi pus un carnat sau un morcov in jurul careia sa se aseze carnea tocata, ar arata interesant desi probabil nu i-ar schimba cu mult gustul. Daca am pune oua fierte, mai ca reteta asta ar incepe sa semene cu un drob.
  6. Incingem niste ulei in tigaie antiaderenta si prajim rulada pe ambele parti. Aveti grija cand o intoarceti sa nu se rupa, mie era cat pe ce sa mi se intample, asa-mi trebuie daca n-am urmat sfatul Laurei sa folosesc doua palete.
  7. Cand a prins crusta pe exterior, pe ambele parti, am pus-o pe sita din oala minune, am acoperit cu lapte pana la jumatatea inaltimii sale, am sigilat cu capacul si am pus-o la fiert - 10 minute de cand incepe sa elibereze presiune prin supapa.
  8. Bineinteles, o varianta la fel de buna este sa bagam rulada la cuptor intr-o tava, sa turnam laptele, sa punem un capac sau o folie care sa sigileze toti aburii inauntru si sa coacem la cuptor pentru 30 de minute la foc potrivit. Cred ca sfatul legat de faptul ca folia de aluminiu sa nu atinga carnea are legatura cu eventualele efecte mai putin sanatoase care le implica gatitul cu folie de aluminiu.
  9. Scoatem tava, desigilam, intoarcem rulada, intindem iar folia peste tava si mai bagam la cuptor pentru inca 30 de minute.
  10. Luam folia de deasupra si lasam sa se coaca ca sa faca o apetisanta crusta. Acestea sunt pretioasele sfaturi ale Laurei, eu care-s mai ....comoda, n-as intoarce rulada dupa o jumatate de ora, as lasa-o pentru o ora sa se coaca sigilata dupa care as inlatura folia si as mai lasa inca 20 de minute sa faca crusta.

Ultimul pas al retetei: sosul de lapte.

  1. Filtram zeama lasata de rulada cat s-a gatit si o mixam cu suc de lamaie si o lingurita unt topit. Amestecam amidonul cu doua trei linguri din acest amestec pana se omogenizeaza ingredientele (procedand astfel evitam mai usor formarea de cocoloase) si turnam inapoi in sosul pus intr-o craticioara pe care o punem pe foc (amestecand) pana da in clocot, dupa care se aseaza in sosiera pentru a fi servit alaturi de rulada.

Sa recapitulam :):

  • amestecam ingredientele

 

Rulada de pui - preparare

  • dam o forma ruladei si o bagam la congelator. Dupa jumatate de ora, o scoatem o prajim putin sa-i dam o crusta exterioara, apoi o punem la fiert in lapte….

Rpp

 

  • sosul de lapte….

srp

Servim rulada cu sos de lapte si piure de cartofi iar daca mai ramane, cu atat mai bine, am povesti deja in cate combinatii ispititoare poate fi folosita. Un preparat simplu si de efect.

Published by

Bine ai venit in Casuta Laurei! Sunt Laura, femeie optimista, creativa, sotie, mamica cu o pasiune scapata de sub control pentru gatit - incerc tot felul de retete culinare diverse, reteta de mancare variate, retete de desert de casa, retete de prajituri. Ma pasioneaza si organizarea si gospodarirea eficienta sub deviza ”Muncim ca sa traim, nu traim ca sa muncim”. Ce zici, ne imprietenim?

Comments · 6

  1. Laura draga, mi-au dat lacrimile, iti multumesc din suflet pentru cuvintele calde!!!
    Rulada arata incredibil de bine, sunt incantata ca ai incercat-o 🙂
    Multi pupici si spor in toate!!!

Leave a Reply

*