tapenade pasta de masline
| |

Pasta de masline, provensala tapenade, aperitiv rapid si gustos – VIDEO

Această rețetă rapidă și ușoară de pastă de măsline este un aperitiv ideal care poate fi gata în 5 minute, folosind foarte puține ingrediente.
paste de masline

Pasta tapenade de masline cu capere, faimoasa tapenade din bucataria provensala, reteta de aperitiv rapid, pasta de gustare de post daca nu adaugam ansoa, rezultatul final delicios depinde foarte mult de calitatea ingredientelor folosite. Cum se face cea mai buna pasta de masline?

pasta de masline tapenade

Pasta Tapenade, cunoscută și sub denumirea de pastă de măsline, este un condiment tradițional mediteranean făcut cu măsline, usturoi, ierburi și condimente. A fost folosit de secole în regiunea mediteraneană ca condiment pentru a spori aroma mâncărurilor. Originea acestei paste poate fi urmărită încă din Grecia Antică și Roma, unde era folosită în mod obișnuit pentru a condimenta alimentele. Astăzi, este încă utilizat pe scară largă în multe țări din regiunea mediteraneană și nu numai. Este adesea folosit ca ingredient în rețete precum tapenade, tartine și sosuri. În plus, poate fi folosit ca acompaniament pentru carne sau legume sau pur și simplu uns pe pâine pentru o gustare aromată.

M-am tot gandit care ar fi categoria mai corecta a acestei retete. E aperitiv? Gustare? Sos? E de fapt cate putin din toate. E o pasta care se poate servi foarte usor pe o felie de paine dar poate fi si un dip (sos) .

Cateva detalii interesante despre pasta de masline

  • Sursa acestei retete este in Provence, in sudul Frantei, de unde a cunoscut popularitate internationala sub numele tapenade.
  • Reteta este una foarte simpla si, dupa cum vedeti mai jos, cu foarte putine ingrediente. Ce face farmecul acestor retete simple, mediteranee, sta in ingrediente de calitate. In cazul de fata, avem in primul rand maslinele si uleiul de masline. Cel mai simplu este sa gustati maslinele. Daca va plac la o simpla gustare, va vor placea si facute pasta.
  • Alt detaliu de care trebuie sa tineti cont este cat de sarate sunt maslinele. Daca au excesiva sare, puneti-le in apa peste noapte si li se va echilibra gustul. Cand vreti sa anticipati cat de sarata va fi pasta, tineti cont si de faptul ca veti adauga capere care, la randul lor, sunt destul de sarate.
  • Uleiul de masline folosit trebuie sa fie de cea mai buna calitate, cat se poate sa fie din acela de prima presa, acela este si cel mai sanatos si nutritiv.
  • Interesant este ca, desi ingredientul vedeta al retetei sunt maslinele, denumirea de tapenade vine de la cuvantul tapenas – in traducere capere. Ele dau o nota interesanta si acel farmec je ne sais quoi al acestui aperitiv. Caperele sunt, in fapt, boboci ale unui arbust. Se culeg si se mureaza pentru a fi consumate. Au un gust interesant, picant, acru care mie imi place. Il folosesc in multe preparate pentru ca le echilibreaza gustul.
paste de masline

Marele avantaj al acestei retete de pasta de masline este ( pe langa gustul bun) ca e o gustare rapida si sanatoasa. Logic as spune, tapenade e fix acel gen de mancare genial pe care oamenii l-au inventat folosind cele mai comune si ieftine ingrediente din zona. Iar in Provence maslinii si caperele sunt la putere. Pentru noi, restul muritorilor care nu traim pe insorite plaiuri mediteraneene, sa cautam sa folosim ingrediente de calitate e obligatoriu.

Reteta VIDEO

Pasta de masline cu capere, tapenade provensala – reteta scrisa

Musai sa va spunca aveti aici reteta scrisa dar si un clip video cu mine preparand aceasta bunatate de pasta de masline. Il puteti vedea mai sus (dati click pe acest ink ca sa fie mai usor), daca va place si vreti sa aflati cand mai public astfel de retete video, musai abonati-va la canalul meu Youtube aici…

paste de masline
Această rețetă rapidă și ușoară de pastă de măsline este un aperitiv ideal care poate fi gata în 5 minute, folosind foarte puține ingrediente.
5 from 1 vote
pregatire 5 minutes
timp de preparare 0 minutes
timp total 5 minutes
fel aperitive, aperitive si gustari
bucatarie frantuzeasca
portii 4 portii
calorii 250 kcal

Equipment

Ingrediente

  • 300 g masline cat mai putin sarate
  • 2 linguri capere murate, bine scurse
  • 1 – 2 catei usturoi
  • 2 – 3 linguri ulei de masline extravirgin, de cat mai buna calitate – sau cat este nevoie
  • 2 bucati ansoa optional
Vrei sa tinem legatura?Click pe Youtube si te abonezi imediat

Instructiuni

  • Punem masline la desarat – daca este cazul.
  • Eliminam samburii din masline apasand usor cu lama laterala a cutitului, extractia se va face apoi foarte usor.
  • Cu un prosop absorbant de hartie, le-am tamponat usor pentru a extrage din ele umiditatea in exces.
  • Caperele le-am scurs bine de lichid si le-am maruntit cu cutitul.
  • Maslinele curatate de samburi si scurse de lichidul in exces se maruntesc cu un blender, eu folosesc un blender vertical.
  • Treptat adauga cate putin de ulei de masline care sa emulsioneze compozitia in timp ce se paseaza.
  • Adaugam si capere maruntite plus un catel de usturoi zdrobit si pasat fin.
  • Mai turnam putin ulei si mixam din nou pentru omogenizare.
  • Un ultim ingredient al unei veritabile tapenade este ansoa. O puteti omite daca nu o vreti sau daca vreti sa faceti pasta de post.
  • Tot in capitolul optionale dar netraditionale in reteta de baza, mai puteti adauga niste frunze verzi de patrunjel sau niste oregano uscat, poate o conserva de peste bine scursa de lichid, merge foarte bine si amestecat cu unt sau crema de branza.
  • Pastrare si depozitare – Pasta de masline astfel preparata se poate pastra la frigider intr-un borcan inchis vreo luna, mai ales daca are suficienta sare care sa o conserve.
  • Mie imi place teribil de mult mai ales ca gustare servita pe felii de bagheta.

Notes

  • Daca, in ciuda precautiilor de a folosi masline cat mai nesarate, pasta iasa totusi prea sarata, cel mai simplu e sa diluati gustul, amestecand pasta sau parte din pasta cu unt sau crema de branza nesarate.

Nutrition

Serving: 100gCalories: 250kcalCarbohydrates: 8.3gProtein: 2.2gFat: 24gFiber: 3g
Ai incercat reteta?Povesteste in comentarii cum ti-a iesit.!

Foarte interesanta si gustoasa este aceasta pasta de masline, sper sa incercati si voi reteta, va astept cu impresii sincere.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *