Papricas de pui
Papricas de pui, reteta delicioasa de tocanita, cu boia si muuulta ceapa.

Aceasta reteta am publicat-o prima data in 2010, mai precis in 23 octombrie 2010. Hoho, multa vreme de atunci. Am revazut mai toate retetele in ultima vreme si am facut o lista cu ce trebuie refacut sau repozat. Nu, n-o sa elimin vechile poze, oricat de neinspirate ar fi fost. Imi place sa am cumva o dovada a felului cum am evoluat, sa-mi aduc aminte de unde am plecat in aceasta pasiune. Asadar dupa poza de a 2017, iata si poza de la 2010:

De acord, mult mai putin apetisanta ca aspect.
Motivul pentru care republic aceasta reteta este si pentru ca intre timp o gatesc putin diferit si e cazul sa updatez reteta. Asadar….
Papricas de pui – o reteta delicioasa si mult indragita in familie
Aceasta tocana de papricas de pui cu galuste e un fel favorit de-al meu inca din copilarie. O mancare nu foarte pretentioasa si foarte gustoasa. Denumirea vine de la condimentul paprica de al carui gust si savoare este strans legata savoarea acestui preparat. Puiul poate fi inlocuit cu carnea de vitel care va fierbe insa ceva mai greu ca cea de pui.
Mama face aceasta reteta fara smantana si fara faina. Eu cu sotul, tot testand, am ajuns la varianta fara smantana iar pentru a face sosul nitel ingrosat punem niste lapte amestecat cu faina. Ei, nu e chiar cel mai clasic lucru, nu e reteta originara. Dar merge la sotul meu care nu tolereaza prea bine smantana, motiv pentru care o evitam pe cat posibil in mancarea pe care o mananca si el. Dar din cand in cand pun si smantana, prea vine bine cu amestecul de savoare rezultat din gatirea laolalta a puiului, cepei, ardeilor si rosiilor. Un adevarat festin al gustului si aromelor,mai ales cand e rece afara si ramnim la o mancare familiara, comfort food cum ii zic englezii.
Papricas de pui cu galuste – reteta completa, printabila

Papricas de pui
Reteta VIDEO
Ingrediente
- 1 kg carne de pui (aripioare, pulpe)
- 4 ceapa curatate si taiate subtire
- 1 - 2 ardei grasi curatati si feliati sau pasta de ardei
- 1 lingura boia de ardei
- 1 lingurita chimen
- 4 linguri ulei
- sare
- piper
- 3 - 4 catei usturoi
galuste de faina
- 3 ou
- 6 linguri faina
- 50 gr unt sau untura solida
- sare dupa gust
optional
- 100 ml smantana
- 1 lingura faina
Mod de preparare
- Pregatim o oala incapatoare si o punem pe foc, cand se incalzeste, adaugam ulei.
- In uleiul incins in cratita, am pus ceapa taiata ca sa se caleasca la foc mic spre mediu pana se inmoaie - circa [/timer]5 - 7 minute.
- Am adaugat apoi carnea ca sa se caleasca impreuna cu ceapa si sa ia gust.
- Adaugam ardeiul, boia de ardei, chimenul si 1 lingurita sare.
- Amestecam de cateva ori dupa care adaugam apa sau supa de pui/legume (daca avem la indemana) – o cana cu aproximatie (adaugam apa fierbinte daca mai e nevoie).
- Acoperim cu un capac si lasam sa fiarba la foc mic pentru circa 1 ora - 1:15.
- In aceasta faza, daca nu intentionam sa mancam in acea zi, putem lua papricasul de pe foc, il racim la temperatura camerei, acoperit, dupa care il putem pastra la frigider pana la 3 zile. Cand intentionam sa-l mancam, il scoatem de a frigider, il incalzim si continuam cu gatirea din fix acest punct.
- Presupunand ca vrem sa gatim papricasul pana la capat, il fierbem pana carnea e moale (circa o ora, o ora si un sfert), verificand din cand in cand sa ne asiguram ca are suficient lichid.
- Daca puiul e facut, fierbem in continuare fara capac, pe foc mic sa scada sosul.
- Se adauga si pasta de rosii sau concasse-ul de rosii.
- Acum este momentul sa pregatim si galustele dupa indicatiile de mai jos. De multe ori daca fac papricasul cu galuste, renunt sa mai adaug faina, caci sosultinde sa se ingroase de la galuste.
- Potrivim la gust cu sare si piper.
- Daca vrem sa ingrosam papricasul cu faina, fara smantana:Cand e aproape gata, amestecam laptele cu faina ca sa nu avem cocoloase si turnam in tocanita, fierband la foc mic.
- Daca vrem sa adaugam smantana la papricas:Intr-un bol, amestecam smantana cu o jumatate de lingurita de boia, luam cu polonicul din zeama din papricas, adaugam in smantana, amestecam si apoi turnam totul in oala. Stingem imediat focul.
- In acest moment mai trebuie sa adaugam ultimele retusuri si detalii: 3 - 4 catei de usturoi zdrobiti si frunze de patrunjel taiate marunt.
Galuste de faina
- Amestecam toate ingredientele pana se omogenizeaza aluatul. Textura lui este nici moale nici groasa, cam ca smantana ceva mai lichida.
- Luam o lingurita, o inmuiem in apa calda dupa care luam din aluat o cantitate echivalenta cu marimea unei nuci si-l adaugam in lichidul papricasului, desprinzandu-l cu grija de pe lingurita. Mic secret - Daca inainte de a baga lingurita in aluat ati inmuiat-o in apa fierbinte, veti vedea ca aluatul se va desprinde usor cand ajunge in sosul papricasului.
- Cand am pus toate galustile, fierbem tocanita in continuare la foc mic sau o putem introduce in cuptorul preincalzit.
- In ambele variate sa nu uitam sa acoperim cratita cu un capac.
- De acum, nu mai dureaza foarte mult pana este gata, asa ca stati cu ochii pe ea.
- Galustele se fac iute, in circa 2 - 3 minute si cand sunt ele gata, stingem focul.
Notite bine de stiut
Disclaimer
Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
S-avem pofta!

Ai observat? A venit Toamna, afara ,in blogosfera si mai ales in Dulcea Romanie.Si nu asa cu traista goala ci cu o noua provocare ” nuci si usturoi” :)Te astept sa ni te alaturi 🙂
O mincare preferata inca din copilarie!
si mie imi place mult!