Gobi Pakora
Gobi Pakora, reteta de gustare din conopida prajita rapid in aluat, pakora sunt gustari sunt foarte populare in India, legume date prin aluat si prajite rapid si servite cu sos sau chutney.
Aceste tipuri de gustari – pakora cunoscute si sub numele de pakoda, pakodi, ponako – care s-ar traduce ca bucatele gatite – sunt foarte populare in India. Se fac foarte rapid si pot fi folosite cam orice legume ne plac – ceapa (pyaaz pakora), cartofi (aloo pakora), spanac, conopida, rosii. Se pot face si cu paine, peste, pui sau arahide. Mai exista si haggis pakora care este, in fapt, o specialitate scotiana. Acesta combina traditionalul haggis scotian ( un amestec tocat din inima, ficat si plaman) cu condimentele, aluatul si prepararea rapida in ulei specifica gustarilor pakora.
Ei bine, aceasta reteta ar fi trebuit sa fie mai veche pe site dar nu stiu cum si cand s-a pierdut. Mi-am dat seama ca nu mai e abia zilele trecute cand am cautat-o. Vroiam s-o prepar sa avem bunatati de rontait la seara de film in familie. Partea nostima e ca disparuse reteta dar aveam inca pozele in arhiva site-ului.
Asa ca refacerea postarii e floare la ureche.
Oricum voi ma stiti ca o iubitoare de bucatarie indiana.Chiar nu m-ar fi lasat inima sa raman fara reteta asta pe blog. Sper sa testati gustarica si sa reveniti cu impresii.
Gobi Pakora – reteta completa, printabila
Gobi Pakora
Reteta VIDEO
Ingrediente
- 300 gr. conopida buchetele curatate de pe cotor
- sare dupa gust
- turmeric doar putin
- 40 gr. faina de naut sau, in lipsa, malai fin cernut
- 16 gr. amidon
- 1/2 lingurita boia de ardei - eu am pus paprica dulce, voi puteti pune parprica iute daca doriti gustari mai picante
- 1/2 lingurita pasta de usturoi amestecat cu ghimbir
- 1/4 lingurita garam masala adica un sfert de lingurita
- 1/4 lingurita chimion macinat
- 1/4 lingurita sare
- 70 ml apa
- ulei pentru prajire in baie de ulei
Mod de preparare
- Inmuiem pentru 10 minute bucatelele de conopida intr-un bol cu apa in care am adaugat nitica sare si putin turmeric.
- Strecuram si la florescentele mai mari le taiem de-a lungul in bucati mai subtiri.
- Intr-un alt castronas uscat, punem faina de naut (eu in reteta de fata am folosit malai fin), amidonul, paprika, pasta de usturoi, garam masala si sare, le amestecam cu o lingura.
- Adaugam conopida si amestecam cu mana pana cand condimentele se umezesc.
- Adaugam cate putina apa. Punem apa cu precautie deoarece nixtura ar trebui sa aiba o textura lipicioasa dar nu apoasa.
- Lasam asa pentru 5 minute.
- Intre timp, incingem intr-o cratita mai mult ingust decat larga ulei pentru prajire. cantitatea de ulei ar trebui sa fie de 1/4 din inaltimea oalei. Pentru acest gen de prajeli prefer wokul, are o baza mica care se largeste in inaltime, cumuleaza iute caldura dar
- Inainte de a pune pakora, trebuie sa ne asiguram ca uleiul este bine incins (atentie sa nu va ardeti) 0 de obicei verific asta punand un strop de aluat de la pakora. Daca uleiul e incins, incepe sa sfaraie.
- Cand uleiul e incins, dam focul mai incet si punem conopida invelita in aluat scursa de exces in baia de ulei si prajim pana se rumenesc. Dureaza foarte putin - cateva minute.
- Se scot cu o paleta si se pun cateva minute intr-o sita ca sa se scurga excesul de ulei.
- Se servesc imediat.
Notite bine de stiut
- aluatul de pakora este unul mai degraba lipicios decat lichid. Adaugati apa cate putin pana obtineti consistenta dorita. Tineti cont ca si conopida poate lasa apa.
- Temperatura uleiul incins e undeva la 90 de grade, nu uitati sa reduceti focul inainte de a pune conopida la prajit. Daca uitati, se va arde in exterior in timp ce in interior inca va fi cruda.
- In India, foarte mult pentru prajit se foloseste untul ghee care are un punct mai inalt de prajire.
- Aceste gustari pot fi servite cu diverse sosuri.
- Daca va ganditi sa va faceti propriul amestec de garam masala (eu il aveam cumparat din comert), atunci amestecati 1/2 lingurita scortisoara pudra, 2 cuisoare maruntite si 3 bucati cardamon de asemenea maruntit. Amestecati-le si mai mixati-le o data intr-un blender mic sau o rasnita.
Disclaimer
Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.