| |

Ciorba de urzici, reteta de post, nutritiva si vitaminizanta

Ciorba de urzici, reteta de post, nutritiva, lejera, cu ingrediente specifice sezonului primaverii. Numai buna sa ne potoleasca pofta de verzituri care ne-a urmarit toata iarna.

ciorba de urzici

Reteta de fata o am de la soacra mea. Venisem intr-o zi cu vreo sase pungute de urzici cumparate din piata si ma gandeam ce sa gatesc cu ele. Atunci a trecut si soacra mea pe la noi si mi-a zis reteta de fata. La care recunosc ca am avut unele indoieli desi mai toate retetele ei sunt si bune si usor de facut. Cred ca am fost reticenta mai ales pentru ca nu e genul de ciorba care se face pe la noi prin zona, seamana mai degraba cu mancarea gatita la sud de Carpati.

Cum am anticipat, eu am gasit-o nitelus ciudata desi buna dar testul final a fost familionul. Toti trei barbatii familiei, inclusiv mofturosul sef, sotul, au mancat pe nerasuflate, deci clar a trecut testul suprem.

Musai de precizat…

ca asta specie de ciorba este una foarte versatila, folositi ce aveti la indemana si potriviti pe gustate. Puteti sa o faceti la ce consistenta vreti, noua ne place usor mai groasa, deci nu prea adaugam mult lichid peste necesar. Ca si multe alte retete din bucataria taraneasca, genul asta de reteta este intuitiv si usor adaptabil propriilor gusturi. Deci curaj si indrazniti pe gustate!

publicitate

Si pentru ca asta e o reteta de sezon, numai buna de intampinat primavara, e musai sa va aduc aminte de cealalta reteta cu verzituri, delicioasa ciorba de salata. Buna rau, va asigur.

Ciorba de urzici de post – reteta completa, printabila

Ciorba de urzici de post

Ciorba de urzici – varianta acrisoara, de post

Reteta gatita, scrisa si publicata de Laura
O reteta usurica, nutritiva, cu verdeturi proaspete, perfecta primavara
timp de pregatire 10 minutes
timp de gatire 25 minutes
timp total 35 minutes
fel de mancare Supe si ciorbe
bucatarie romaneasca
portii 10 portii
calorii 140 kcal

Reteta VIDEO

Ingrediente
  

  • 400 gr. urzici
  • 1 ceapa doua – trei cepe verzi sunt si mai bune
  • 200 ml bulion
  • 2 linguri orez
  • 2 linguri malai
  • 3 – 4 catei usturoi eu am folosit leurda, o legatura intreaga
  • zeama de lamaie moare de varza sau bors
  • sare dupa gust
  • 1 lingura boia de ardei dulce, poate fi si picanta daca va place sa piste nitel

Mod de preparare
 

Blansarea urzicilor – sau cum spunea bunica, oparirea

  • Am pus o oala mare cu apa pe foc sa dea in clocot. Langa aragaz pregatim si o oala cu apa foarte rece ca sa avem la indemana cand ne apucam de blansat urzicile. 
  • Cu niste manusi de plastic pe maini ca sa nu aratam cu mainile basicate dupa, am clatit urzicile in 5 – 6 randuri de apa rece. Chiar daca par curate, nu sunt. Consideram operatiunea gata cand apa de la clatire iasa curata.
    urzici ingredient nutritiv si sezonier
  • Dupa ce le-am clatit bine, am inceput a opari urzicile in transe, am pus cate o mana mare de urzici si le-am oparit 2 minute, apoi le-am adunat cu o spatula cu gauri si le-am trecut direct in apa rece pregatita. Procedam astfel pana terminam de oparit intreaga cantitate propusa.
    blansarea usrzicilor pentru ciorba de urzici
  • Dupa cum vedeti in fotografie, urzicile au acum o minunata culoare verde. Daca sunt gatite excesiv, ele se decoloreaza si capata o nunata verde-galben-maroniu nu prea apetisant. Explicatia pentru acest procedeu o aveti aici, este un procedeu standard daca vrem sa avem o culoare vie vibranta in farfurie.
    Socarea urzicilor in apa rece pentru ciorba de urzici
  • Apa in care ati oparit urzicile nu se arunca, e perfecta sa gatim cu ea ciorbita.
  • Scurgem urzicile din apa in care le-am socat, le-am adunat intr-un ghem si le-am taiat cu cutitul lejer.
    taierea urzicilor pentru ciorba de urzici

Prepararea ciorbei

  • Am curatat si taiat ceapa cubulete. As fi vrut sa am ceapa verde in loc de ceapa normala, cumparasem dar familionul disperat dupa verzituri mi le-a mancat, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu ce am avut la indemana.
    taierea cepei pentru ciorba de urzici
  • Am pus ulei intr-o oala mare de 5 litri, l-am incalzit, cand s-a incins, am adaugat ceapa, putina sare si am calit cateva minute la foc mediu, cu grija sa nu se arda pana s-a inmuiat.
  • Moment in care am adaugat orezul, am calit inca circa 2 minute ca sa ia gust, amestecand des. Daca e nevoie ajustati puterea focului ca sa nu se arda ceapa.
  • Am pregatit alaturi si o sita peste care am pus tifon curat, aceasta este o precautie in plus pentru a elimina din apa in care am oparit urzicile niste ultima urme de nisip si altele. 
  • Am adaugat peste orez boia, am amestecat o data si imediat am turnat lichidul de la urzici trecut prin sita. 
    Fierberea ciorbei de urzici
  • Am potrivit cu sare si am lasat sa fiarba circa opt minute, pana orezul a fost aproape gata. 
  • Am adaugat si cele doua linguri de malai care – spunea socra-mea – au rolul de a ingrosa nitel ciorba. Asa o ffi, eu nici nu am simtit malaiul prin ciorba.
  • Moment in care am pus urzicile, bulionul si am mai lasat pe foc 3 – 4 minute, gustati orezul sa vedeti daca e gatit, cand acesta e gata, stingem focul.
    Adaugarea bulionului la ciorba de urzici
  • La final am adaugat usturoiul maruntit in pasta. Eu nu am folosit usturoi ci leurda, o legatura intreaga pe care am taiat-o si am adaugat-o in ciorba clocotita chiar la final
    Adaugarea usturoiului verde la ciorba de urzici
  • Ultimul pas al retetei este potrivirea la gust. Care nu are musai o reteta fixa de urmat ci e mai degraba o operatiune de gustat si ajustat, bulionul poate avea diverse grade de acru, poate mai e nevoie de un catel de usturoi, unii prefera o ciorba mai groasa, altii mai subtire iar aceasta este usor de ajustat. Totul se va hotari in functie de gust si preferinte.
  • Eu una nu acresc ciorba ci ii las pe fiecare din familie sa isi potriveasca gustul in farfurie. 

Notite bine de stiut

Zeama de lamaie, moarea de varza sau borsul – la alegere- au acelasi rol: de a acri ciorba. Personal prefer moare de varza (preferata mea), nu am avut la indemana ca as fi pus. Daca folositi moare de varza sau bors, va trebui sa o potriviti la cantitate cu apa in care ati oparit urzicile, adica o parte din apa o veti inlocui cu o cantitate echivalenta, dupa gustul vostru. Trebuie sa tineti cont ca la final veti pune si bulionul care, si el, aduce un plus de acreala dar si de culoare ciorbitei. Asa ca poate nu strica sa puneti mai putina acreala la inceput si sa ajustati la final daca simtiti nevoia.

Disclaimer

Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Foarte simpla si delicioasa aceasta ciorba de urzici!

publicitate

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apreciaza reteta




Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.