Triunghiul biblic conjugal (3)

Biblia nu ne precizeaza ce atitudine a avut Rahila atunci cand Laban a hotarat sa o substituie in noaptea nuntii cu Lia. O fi fost oare de acord, din solidaritate frateasca, pentru sora a carei sanse de mariaj erau minime? Sa nu fi fost de acord dar sa fi ascultat din solidaritate de familie? E cert ca
nu s-a opus vehement altfel ar fi facut in asa fel incat sa afle Iacob din timp de intentiile viitorului socru. E posibil ca Laban sa se fi hotarat la siretlicul cu  pricina in ultimul moment, astfel incat faptele au luat-o si pe ea prin surprindere. Biblia lasa, aici, loc de presupuneri, cert este ca Rahila devine nevasta lui Iacob peste o saptamana, fiind preferata sotului atat ca iubita cat si ca tovarasa de viata. Lia, sora ei mai vitregita in infatisare, simte mai-putina iubire si atentie a sotului, observatii si sentimente care, evident, o fac sa sufere in tacere. Iacob este insa un sot care isi respecta indatoririle conjugale, astfel incat curand Lia are bucuria de a deveni mama primului lor copil, Ruben, intaiul nascut. Bucuria lui Iacob la vederea pruncului este atat de mare incat o indreptateste pe Lia sa spere ca nu va mai avea un statut de tolerata in familie si Iacob va prinde a o iubi, fie si numai pentru pruncii pe care i daruieste. „A cautat Domnul la smerenia mea si mi-a dat fiu; de acum ma va iubi barbatul meu.” Intr-un decurs destul de scurt de la prima nastere, Lia ramane grea cu al doilea copil, Simeon, apoi al treilea, Levi, si al patrulea, Iuda. Dupa fiecare copil, bucuria si multumirea Liei este tot mai mare: „Auzit-a Domnul ca nu sunt iubita si mi-a dat si pe acesta (n.r. Simeon)”, „De acum se va lipi de mine barbatul meu, caci i-am nascut trei fii”, „Acum voi lauda pe Domnul” (Fac. 29, 32 – 35)

Foarte probabil ca atitudinea lui Iacob fata de Lia s-a schimbat o data cu fiii pe care aceasta i-a daruit, probabil ii facea tot mai mare placere sa stea cu Lia in mijlocul micutilor sai. Cert este ca Rahila ale carei incercari de a ramane insarcinata ramasesera zadarnice pana in acel moment, simte din plin invidia pentru statutul de mama al Liei, foarte probabil si dorinta de a avea propriul copil o face sa devina rautacioasa si disperata.
Toate aceste sentimente o fac sa provoace discutii aprinse cu Iacob: „Da-mi copii, iar de nu, voi muri”. Disperarea ei continua pare sa-l exaspereze pe sot: „Au doara eu sunt Dumnezeu, Care a starpit rodul pantecelui tau?” (Fac. 30, 2 – 3) Vazand ca tot trece timpul si nu ramane grea, Rahila recurge la o ultima solutie disperata: isi da roaba lui Iacob pentru ca acesta sa aiba cu ea un copil pe care mai apoi sa-l adopte ca fiind al sau. Oricat de surprinzator si de socant este acest gest pentru noi, pentru epoca in care traia Iacob pare a fi un obicei raspandit, ba chiar avand ceva vechime. Prima oara il intalnim in Biblie la Avraam si Sara, atunci cand aceasta, vazand ca nu poate avea copii, a dat-o sotului pe roaba Agar, unire din care a rezultat Ismael. Pare a fi o solutie acceptata de societate pentru cuplurile cu avere dar infertile din acele timpuri, copilul caruia ii dadea roaba nascare, era adoptat de sotie ca si cum ar fi fost al ei: „Iata roaba mea Bilha; intra la ea si ea va naste pe genunchii mei si voi avea si eu copii printr-insa” (Fac. 30, 3). Si roaba capata beneficii de pe urma acestui „troc”, ea capatand un statut mai respectat in cadrul familiei. Artificiul Rahilei da rezultate: Bilha, sclava ei, il aduce pe lume pe al cincilea fiu al lui Iacob, Dan. Bucuria Rahilei este nemarginita: „Dumnezeu mi-a facut dreptate, a auzit glasul meu si mi-a dat fiu.”(Fac. 30, 6) Curand Bilha ramane din nou grea si naste pe al saselea copil al lui Iacov, Neftali. Concurenta si rivalitatea dintre cele doua surori pare din ce in ce mai apriga, Rahila pare ca simte acut un sentiment de inferioritate in fata surorii ei pentru incapacitatea ei de a-i darui copii iubitului sau sot. Lia intra in panica, nu-si doreste sa piarda afectiunea sotului, atata cat era dupa cele patru nasteri si anii petrecuti impreuna. Vazand ca nu mai ramane grea, recurge la acelasi artificiu pe care-l folosise si sora ei. Roaba ei, Zilpa, i-a nascut rand pe rand pe Gad si Aser. Nu dupa mult timp, Lia ramane din nou gravida si aduce pe lume pe Isahar si, mai apoi, pe Zabulon si, intr-un final, pe Dina, prima si singura fata a lui Iacov. Bucuria si speranta  Liei este nemasurata: „Dar minunat mi-a daruit Dumnezeu in timpul de acum! De acum barbatul meu va sedea la mine, ca i-am nascut sase feciori” (Fac. 30, 20) Intr-un final, cand probabil nici nu mai spera la vreo minune, Rahila ramane grea si ii naste pe fiul Iosif, pastrand speranta ca nu va ramane singurul ei fiu natural: „Domnul imi va mai da si alt fiu!„(Fac. 30, 24)
Privind aceasta „lupta” apriga intre cele doua surori, ne intrebam ce atitudine avea Iacov. Biblia ne lasa sa intrezarim in el un fel de mediator, incercand sa impace toata lumea pentru pace in familie, insa alaturi de iubirea mare pe care o purta Rahilei, de-a lungul casniciei pare sa prinda afectiune si pentru Lia, atat din cauza copiilor pe care ii au impreuna dar si pentru comportamentul ei smerit si afectuos. Iubirea si atentia lui sunt miza pretioasa pentru care cele doua femei lupta aprig, fiecare dorindu-si a gasi modalitati cat mai durabile de a se cuibari in sufletul barbatului iubit pentru totdeauna. Iacov pare a incerca sa le faca amandurora pe plac si a adopta o atitudine tot mai lipsita de partitism pentru una sau cealalta parte, caci pe fiecare dintre ele o considera familia sa. Este posibil ca Iacob sa nici nu fi stiut de multele rautati si rivalitati dintre cele doua neveste ale sale, cu alte cuvinte: ce stie tot satul nu stie barbatul. Uneori barbatii par a nu observa aceste manifestari sau, poate, le observa dar nu le dau atentie.
Citind despre rivalitatea dintre cele doua surori, mi-am amintit de o emisiune la care l-am auzit povestind pe repurtatul istoric Neagu Djuvara. Acesta cu umorul si sarmul unic, povestea despre familia poligama asa cum a vazut-o el, pe viu, in diverse parti ale lumii. Citatul e aproximativ dar ideea e  corecta: „In familiile poligame, pot exista doua situatii: de rivalitate intre neveste sau de impacare si pace intre ele. In prima situatie, sotul este un aprig si disputat subiect si s-au vazut si situatii in care una (sau mai multe neveste) au recurs la uciderea rivalei pentru a-si pastra sau a dobandi statutul de sotie favorita. In al doilea caz, nevestele sunt prietene, se ajuta intre ele in intretinerea casei, in cresterea copiilor. Cel mai greu este pentru barbat atunci cand sotiile se unesc impotriva lui, atunci, intr-adevar, sotul respectiv are o mare problema „, incheia cu umor istoricul. Poligamia nu a fost niciodata aprobata de Dumnezeu, ci cel mult tolerata din cauza slabiciunilor romanesti. Desi de-a lungul istoriei biblice au mai existat familii iudaice poligame, familia monogama a ramas baza societatii si cea mai respectata.Interesant este ca desi patriarhii Avraam, Isaac si Iacov au trait intr-o vreme in care nu existau cele zece porunci iar Dumnezeu li se revelase  dar nu le impusese reguli morale de respectat, acestia au avut un comportament care se incadra in destul de mare masura in poruncile ce vor fi date peste cateva sute de ani. Faceau acest lucru ascultand de constiinta morala naturala, aceea data de Dumnezeu  dintru inceput omului, pe care o avem fiecare dintre noi si care ne sopteste (mai ales atunci cand o pastram curata si nu o alteram, imbolnavind-o)  ce este bine si ce este rau. Legea morala pozitiva va venni ca o completare scrisa a regulilor morale bineplacute de Dumnezeu si simtite deja de omul cu o constiinta curata.

Comments (0)

Leave a comment

0 Shares
Share
Pin
+1
Share
Email