Si incepui lucrul…..

dupa ,hat hat, patru ani de mamiceala exclusiva. Par multi ani, mie mi se pare ca s-au topit intr-o clipita. Parca ieri il purtam in pantece pe Petrica, alergand in acelasi timp bezmetica dupa un Andreiut Duracell. Isi fac iluzii cei ce se uita la mamele ce stau acasa si le invidiaza pentru….viata lipsita de griji. Din proprie experienta pot sa va spun ca meserie de mama este cea mai grea, istovitoare, stresanta, plina de responsabilitati meserie din cosmos. Dar si cea mai minunata si mai plina de satisfactii. O sa fiu vesnic recunoscatoare pentru acesti ani pe care i-am putut petrece alaturi de copilasii mei in primii lor ani de viata si sa le dea Dumnezeu sanatate celor care au facut posibil asta. Iar adversarilor acestui drept le doresc…..ce merita.
Revenind la titlul postarii, daaaaaa, m-am intors la lucru. Si imi place. Deja dupa a doua a treia zi, ma simteam ca si cum n-as fi lipsit deloc, ma pot considera norocoasa sa am un loc de munca cu o atmosfera placuta si colegi minunati. Interesant este ca, revenind la lucru si stand o parte din timp acolo, parca am prins a avea si mai mult spor  acasa. Feciorii mei stau tot mai mult impreuna sa se joace, nu se mai prea cearta, ci dimpotriva, comploteaza complice la prostioare diverse. Cred ca la asta contribuie  si faptul ca jumatate de zi Andrei e la gradinita, asa ca seara se bucura cand se vad impreuna. Una peste alta, nu pot sa neg, am un ritm de viata destul de extenuant. In fiecare dimineata, ma trezesc la sase sa am si eu niste momente de liniste in care sa-mi citesc Psaltirea, dupa care sa-mi beau cafeaua, sa-mi ud florile si sa ma gandesc la ce urmeaza sa fac in acea zi. E cam unicul moment in care am nitica liniste, am observat ca de nu am parte de el , devin irascibila de-a lungul zilei. Imbrac, apoi, nazdravanii cu toata agitatia de rigoare (pus la pisu, dat gustare, imbracare etc. etc. etc.,) si plec cu Andrei la gradi, Petre ramane cu buni acasa. Mai tot timpul sunt nevoita sa iau taxiul spre lucru, nu reusesc sa-l las suficient de repede pe Andrei la gradi si sa fac pe jos cele 20 de minute pana la servici.  Mai am noroc ca atunci cand iubi nu e la lucru sa ne duca cu masina. Atunci sunt rasfatata. La trei ma duc sa-l iau pe Andrei de la mama (care-l ia de la gradi la amiaza dat find ca ….viteazul nu vrea sa doarma la miezul zilei) si mergem in mars fortat spre casa caci e vremea cand se trezeste Petrica. Care ne asteapta de multe ori cu nasul lipit de geam si chiuie de bucurie cand ne vede. In plus, fata de orarul asta de doua ori pe saptamana ma duc cu Andrei la logoped, o doamna draguta care nu m-a crezut la inceput cand i-am spus ca Andrei poate sa vorbeasca dar nu vrea. Intre timp s-a convins si incearca tot felul de stratageme sa-l faca sa-i mai dea drumul. Si reuseste dar dupa multe insistente.
Ajungem acasa, mancam, incerc sa-mi fac sarcinile zilnice si restul si sa fac si ceva activitati educative cu nastrusnicii mei. Mi se mai intampla sa ma iau cu treaba si sa -i las fara nici o activitate. Atunci fac prapad, trec in revista toate jocurile (nu prea multe) pe care le las la indemana, fac inspectie pe la papuci („boala” lui Petrica) pe care ii plimba in cele mai nebanuite locuri, improvizeaza corturi din cearceaf (prilej cu care, prima data cand au facut-o mi-au scos toate garniturile de pat din dulap si le-au intins cat era livingul de mare), mai nou si-au improvizat un tobogan, folosind  o placa vatuita pe care-o foloseam odinioara sa-i schimb cand erau miculuti. M-au amuzat cand i-am vazut ce creativi sunt. Cel mai usor mi-e cand e si iubi acasa, atunci sta el cu ei si le propune tot felul de jocuri. La sase avem cina, la sapte fac grisul pentru culcare si ii pregatesc pentru a doua zi, la opt Petrica e primul care merge la nani cu al lui ursulica, pe nume….Pitzi, dupa un sfert de ora, urmeaza Andrei. Pentru ca odinioara adormea foarte greu, s-a obisnuit sa treaca in lumea lui Mos Ene, cu mami veghiindu-l si pe un filmulet special de somn, foarte dragut filmuletul, l-am cumparat acum ceva ani cu revista Superbebe. Oricum e contagios ca mi s-a intamplat de multe ori sa adorm si eu in rand cu restul trupei. Daca reusesc sa raman treaza, sunt busita de osteneala, incerc sa adun ce-a mai ramas intins in bucatarie, imi place ca dimineata cand ma scol sa gasesc o bucatarie luna. Atunci ma simt fericita. O bucatarie dezordonata dimineata imi cam strica dispozitia dar asta este, nu reusesc totdeauna performanta de a o pune la punct. Mi-ar place sa am si eu o ora zilnic seara pentru un film sau pentru net dar de multe ori vad dublu de oboseala.
Cam asta e viata mea in perioada asta, obositoare dar nu ma plang caci imi dau seama ca este printre perioadele cele mai minunate ale vietii mele. Sa ne tina Dumnezeu sanatosi ca-n rest le-om duce toate!
P.S. M-a distrat mesajul de pe imaginea de mai jos:)))))))))))))

Comments (2)

  1. 10 noiembrie 2012 - 04:03 Răspunde

    Laura, mi-a placut foarte mult postarea ta. De multe ori ma gandesc oare cum e sa fii mamicuta cu mai multi pusti dar si sa mergi la lucru. Si m-am bucurat sa citesc la tine ca se poate 🙂 Mult spor sa ai si la lucru si acasa cu micutii tai ! Aaa, si te apreciez ca ai tinut si cura aceea destul de solicitanta.

  2. 10 noiembrie 2012 - 11:12 Răspunde

    Deja ești pasionată de fotografiat? Ai putea scrie o postare despre asta, cum și când a început această pasiune?

Leave a comment

0 Shares
Share
Pin
+1
Share
Email