blank
|

Piept de Pui in Sos Bechamel

Aceasta reteta de piept de pui in sos Bechamel este una bogata, plina da arome si texturi, preparatul perfect pentru rasfatat familia in zi de duminica sau pentru impresionat musafirii la o ocazie speciala.

Piept de pui in sos Bechamel

Stiti ca sunt o fana a concursurilor internaute, nu pot sa explic neaparat de ce, imi plac indiferent daca premiul e un vas misto sau o bluzita tricotata de mana. Chit ca am stat foarte prost cu timpul in ultima vreme, n-am putut sa rezist ofertei tentante a Laurei Adamache de a gati ceva de pe blogul ei…si premiul: o oala Delimano. My God, visez la blidul acela de vreo doi ani, are si sora-mea ceva asemanator dar luat din Germania, musai vreau si eu. Si cum nu poti castiga decat – dooooh! – participand, iata-ma gafaind pe ultima suta de metri (26 e ultima zi), doar doar m-o pocni norocul.
Slabe sperante dat fiind ca am avut prilejul sa….spionez concurenta dar, in fine, ma imbat cu zicala ca nu castigi daca nu participi. Mi-a placut si ca nu e un concurs pe voturi, genul ala de concurs ma enerveaza maxim, e mai mult un concurs de popularitate decat pe fapte concrete, prefer sa fiu jurizata – clar tot pe criterii subiective ca oameni sunteti toti.

Gata ca m-am intins cu vorba si daca o mai lalai mult ma prinde maine seara si trece termenul….Asadar…tam tam tam….Ca sa intru in atmosfera isterica de Masterchef (pasarea malai viseaza)….

 Particip cu reteta Piept de pui in sos Bechamel la concursul organizat de Laura Adamache si Delimano.

Am facut niste mici modificari (dupa propriul gust) retetei – carnea de pui nu am feliat-o in fasii subtiri ci nitel mai groscioare , nu am folosit in nici un caz 200 grame de costita afumata, ci mult mai putin, cred ca vreo 60 gr., felii subtiri gata feliate din magazin, n-am vrut decat sa-i dea o aroma usoara -si asa s-a simtit mai mult decat mi-as fi dorit. Oricum de cand am tinut Dukan, nu ma mai impac asa de tare cu gustul de afumat. Va redau cantitatile dupa reteta Laurei, eu am folosit jumatate din cantitati atat la carne cat si la sos.

Ca verdict final va spun clar: daca aveti o masa simandicoasa, la care vreti sa rupeti gura targului cu ceva de mare clasa, incercati reteta de piept de pui in sos Bechamel – are un gust fabulos, o savoare minunata si nu e deloc greu de pregatit. Ca si garnitura recomand cu caldura o salata simpla si fresh, cele doua se complecteaza si se complimenteaza reciproc de minune.

Oricum daca va place pieptul de pui si vreti sa testati diverse retete, musai sa incercati reteta de piept de pui Supreme, un adevarat rasfat.

Piept de pui in sos Bechamel – reteta completa, printabila

blank

Piept de Pui in Sos Bechamel

Reteta gatita, scrisa si publicata de Laura
O reteta pentru zile speciale, satioasa si plina da arome
timp de pregatire 30 minutes
timp de gatire 1 hour
timp total 1 hour 30 minutes
fel de mancare fel principal
bucatarie frantuzeasca
portii 4 portii
calorii 955 kcal

Reteta VIDEO

Ingrediente
  

  • 600-700 g piept de pui
  • 150 g mozzarella
  • 200 g costita afumata
  • 100 g branza briè
  • sare
  • piper
  • unt
  • pesmet

sos Bechamel

  • 500 gr lapte ­
  • 50 gr faina
  • 50 gr unt
  • sare
  • piper
  • nucsoara

Mod de preparare
 

  • Intai pregatim vasul in care vom gati deliciosenia: un vas Jena termorezistent uns cu putin unt si tapetat cu pesmet atat pe fund cat si pe lateralele vasului.
  • M-am gandit sa ma apuc apoi de sosul Bechamel pentru ca, oricum, cand acesta e gata trebuie lasat vreo 10 minute sa se raceasca, timp in care putem pregati pieptul de pui propriu-zis.
  • Despre sosul Bechamel si pregatirea lui detaliata am mai scris, asa ca nu intru in amanunte: se topeste untul intr-o craticioara, se adauga faina, amestecam sa omogenizam totul si, putin cate putin, incepem a turna laptele, la inceput cate un strop, mestecam sa se incorporeze in compozitie, apoi mai adaugam putin…si tot asa, tot timpul mestecam pana sosul se ingroasa. Potrivim la gust cu sare, piper, nucsoara. Lasam sa se raceasca de o parte, nu inainte de a-l acoperi deasupra cu o folie alimentara transparenta care sa previna formarea unei pojghite inestetice la suprafata.

Luam carnea si o pregatim:

  • dezosam pieptul de pui, inlaturam pielita si feliem carnea – in bucati subtitri, spune Laura; eu una am preferat sa nu fie prea subtiri, vroiam sa am strauri ceva mai consistente din carne de pui - de grosimea degetului mic daca ar fi sa dau o marime orientativa.

Punem in vasul yena gata pregatit ingredientele enumarate mai sus in urmatoarea ordine:

  • primul strat e alcatuit din jumatate din cantitatea totala de piept de pui feliat pe care-l asezam pe fundul vasului cat mai omogen cu putinta.Cealata jumatate din carne o vom folosi ulterior.
  • doilea strat este alcatuit din jumatate din cantitatea de branza mozzarela si branza Brie taiate feliute si asezate peste primul strat din carne de pui.
  • al treilea strat – feliute de costita afumata pe care eu le-am vrut foarte, foarte subtiri ca sa dea doar putina aroma si gust de afumat preparatului final, nu sa-l copleseasca (deh, interpretarea mea).
  • vine randul la al doilea strat de feliute de branza mozzarela si Brie
  • ultimul strat – restul de feliute din piept de pui.
  • Este momentul sosului Bechamel pe care il turnam deasupra intregii ….capodopere gastronomice, pudram si presaram 1 – 2 linguri de pesmet deasupra.
  • Bagam la cuptor si aprindem focul. Stiu, mi-a mai zis lume ca nu se sparge yena daca il bagi in cuptorul preincalzit dar, na, nasol ca mie mi s-a intamplat. Oricum....
  • Din momentul in care acesta (adica cuptorul) s-a incins si a inceput a se coace preparatul acolo, a durat cam vreo ora pana a fost gata. Laura ne sfatuieste ca, in cazul ca, la suprafata se rumeneste prea tare, sa acoperim cu o folie de aluminiu. N-a fost cazul meu.
  • Cand e gata, scoatem pieptul de pui din cuptor, il lasam sa se raceasca putin, apoi il feliem si il servim.

Disclaimer

Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

PicMonkey-CollagePicMonkey-Collage_t
 Pfui! Bun rau. Sper sa-l incercati si voi acest demential piept de pui in sos Bechamel.

Similar Posts

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apreciaza reteta




Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.