orez cu prune uscate sau afumate
|

Orez cu prune uscate, reteta veche, gustoasa, fara carne VIDEO

O rețeta tradițională, de post, un deliciu de pe vremea bunicilor.
orez la cuptor cu prune uscate

Orez cu prune uscate si / sau afumate, varianta sarata, reteta veche a bunicilor, simplu dar gustos, fara carne, cu o savoare dulceaga data de prunele uscate.

Luna aceasta, la provocarea Traditii si gastronomie(initiatoarea provocarii e Gina), tema lunii – afumaturi (pe care am propus-o eu insumi), mi-am reamintit de un preparat gatit foarte des de bunicii mei – orez cu prune uscate.

Acest fel care îmi place la nebunie, era preparat de bunicii mei în post. Când e vorba să-l clasific, m-am trezit pusă în dificultate. Mă gândesc ca la ceva dulce deși, în fapt, nu e un desert. Poate fi mâncat și ca fel doi și ca fel trei – dulceața prunelor e cea care provoacă această șovăială în clasificare – în orice caz, rețeta este de originară din sudul țării.

publicitate
orez cu prune uscate

Bunicii mei aveau prune uscate și ușor (foarte ușor) afumate. Acum nu se mai prea găsește așa ceva. În schimb prunele uscate care se găsesc la magazinele naturiste (și nu numai) sunt perfecte pentru rețeta asta. Dar, dacă găsiți să fie și afumate, nu le ocoliți, dau o aromă grozavă mâncării. Doar aveți grijă să le țineți câteva ore înainte în apă pentru că gustul de afumat să nu fie prea puternic.

Aboneaza-te pe Youtube

Reteta VIDEO

Orez cu prune uscate – reteta scrisa

Mai jos gasiti reteta atat scrisa, pentru mai multe retete video, va puteti abona pe canalul Youtube, apasand butonul de mai sus…

apasati si pe clopotel pentru ca Youtube sa va trimita notificari ori de cate ori public ceva nou.

Reteta VIDEO o gasiti aici.

orez la cuptor cu prune uscate
O rețeta tradițională, de post, un deliciu de pe vremea bunicilor.
5 from 6 votes
pregatire 15 minutes
timp de preparare 30 minutes
timp total 45 minutes
fel Fel principal
bucatarie romaneasca
portii 4 porții
calorii 181 kcal

Ingrediente

  • 150 g orez
  • 1 – 2 bucăți ceapă albă
  • 200 g prune uscate si afumate – se găsesc în piață sau la magazinele naturiste
  • 2 – 3 linguri ulei
  • sare după gust
Vrei sa tinem legatura?Click pe Youtube si te abonezi imediat

Instructiuni

  • Pentru a se găti mai ușor, cu o seară înainte, se pot înmuia în apă prunele uscate. Nu e un pas obligatoriu ci doar dacă consistentă prunelor o cere. Puteți scoate și semințele din ele, eu de obicei nu le scot dar am grijă să avertizez familia să aibă grijă.
  • Curat și spăl ceapă după care o tăi mărunt.
  • Intr-o oala incapatoare, se incinge uleiul, se adauga ceapa cu putina sare si se prăjește ușor în puțin ulei, la foc mic, până devine translucidă și se înmoaie, durează circa 10 minute. Avem grija sa nu se arda si nici sa nu se rumeneasca
  • Când ceapa s-a înmuiat, adaug orezul și mai călesc încă 2 – 3 minute.
  • Adaug si prunele – daca le-ati tinut in prealabil in apa, le scurgeti bine de lichid inainte de a le pune peste orez.
  • Mai călim laolaltă totul încă câteva minute, după care adăugăm apă fierbinte – trei – patru cesti de apa la 1 ceasca orez.
  • Adaugam sare. Pentru a fi sigura ca pun cantitatea potrivita de sare, pun intai sare, amestec sa se topeasca, apoi gust apa. Aceasta trebuie sa fie sarata fix cat ne dorim sa aiba orezul sare – nu de alta dar orezul isi va lua sarea din apa.
  • Se acopera ermetic oala cu un capac si da la cuptor incins la 180°C pentru 30 – 40 de minute. Daca nu aveti capa ermetic, acoperiti cu o folie de aluminiu pentru a impiedica aburii sa iasa. Daca apa se evapora excesiv, orezul se va arde.
  • Cand e gata, scoatem de la cuptor, inlaturam cu grija capacul (grija sa nu va ardeti de la aburii fierbinti!) si cu o furculita, rascolim usor orezul. Il lasam sa stea inca 15 minute, timp in care orezul va absorbi si restul de lichid din oala.
    Orezul nostru cu prune e bun atat cald cat si rece.
    orez cu prune uscate in oala de fonta

Notes

  • Raportul orez – apa este de 3 – 4 cani apa la 1 cana orez – masurat vorbind la 100 g orez masuram 250 ml apa/lichid.
  • Adaugam apa fierbinte peste orez pentru a elimina timpii morti in care, bagand apa rece la cuptor, ar fi nevoie sa asteptam sa se incalzeasca pentru a incepe sa gateasca orezul. E drept orezul inceoe sa se umfle si sa se gateasca cat apa se infierbanta dar daca apa e deja calda, eliminam din pasii inutili ai avem siguranta ca totul e gata dupa o jumatate de ora.

Nutrition

Serving: 100gCalories: 181kcalCarbohydrates: 24.5gProtein: 2.2gFat: 7.4gSaturated Fat: 4.75gSodium: 18.83mgSugar: 14.2g
Ai incercat reteta?Povesteste in comentarii cum ti-a iesit.!

Similar Posts

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *