Ma apropii cu pasi repezi de marele moment in care bebeul meu va veni pe lume. Deabia acum simt ca pot face o retrospectiva a acestei perioade cu totul speciale in viata unei femei: sarcina.
Este un copilas dorit, inca din prima luna dupa nunta, am tremurat de nerabdare, asteptand minunea. Aceasta s-a lasat putintel asteptata (vreo patru luni). Imi facusem deja programare la doctor, cu gandul de a verifica daca e totul bine. Aceasta vizita a fost, de fapt, prima ocazie in care am putut vedea micuta fiinta ce crestea in „culcusul” lui. Avea 6 saptamani si nu era mai mare ca un bob de mazare. In fiecare luna, l-am vazut crescand – intr-un ritm uluitor si miraculos. La 12 saptamani, am fost uimita de vivacitatea lui, dadea intr-una din picioruse si manute si era atat de vioi incat cu greu a putut doctorul monitoriza bataile inimii. Fosneala lui continua era, in acelasi timp, distractiva dar si semn bun ca totul merge bine. La 28 de saptamani am aflat ca bebita al meu e fecior – spre fericirea sotului.
Tot atunci bebe era deja in pozitie de start, adica intors cu capul in jos. Abia dupa saptamana 34, a decis, cu de la sine putere, sa se intoarca, asa incat acum e cu funduletul in jos, savurand, probabil, poznas, suspansul in care eu si doctorul asteptam nasterea. Se pare ca inca ar mai avea loc sa se intoarca, de aceea asteptam cu nerabdare urmatoarea ecografie – pe 10 noiembrie – in care vom vedea ce „nazbatii” a mai facut micul praslea.
Nu pot spune ca a fost o sarcina grea. Nu am avut greturi si probleme despre care citesti ca sunt comune in primele trei luni, burtica nu a crescut foarte mult (se pare ca asa am eu conformatia). Singurele neplaceri au fost niste usoare deranjamente ale vezicii biliare (care au trecut insa repede), o oboseala accentuata si, mai nou, edemele la maini (pana la punctul in care ma si dor) si la picioare. Dar acestea sunt cu totul lipsite de importanta atunci cand iti simti puisorul crescand viguros.
Foarte important a fost pentru mine si faptul ca am putut prin intermediul netului comunica cu alte viitoare mamici, ne-am impartasit temerile, sperantele, bucuriile dar si neplacerile acestei perioade. Pentru viitoarele mamici, le recomand sa intre pe www.copilul.ro., www.mami.ro. www.superbebe.ro (cu descrieri detaliate ale schimbarilor din fiecare saptamani de sarcina), forumul de pe www.idieta.ro, sectiunea Mamici.
Pentru cele care cunosc engleza, foarte interesant este site-ul www.baby-gaga.com. De asemenea pot tine evidenta saptamanilor care se succed prin tickere de sarcina. Astfel de tickere pot fi gasite si pe

www.tickerfactory.com

www.pregnancy-ticker.com

www.baby-gaga.com
pregnancy