Azi noapte m-am visat in scoala generala, asa pe la clasa a VII-a. De fapt, nici nu stiu daca m-am visat sau creierul a tandalit si a facut pur si simplu o regresie in timp pana la acele amintiri ascunse in timp. Cert este ca m-am sculat cu capul doldora de rememorari. Nu stiu de ce l-am visat in ultima secventa pe un anume Robert (va spuneam eu ca am facut regresie), cand m-am trezit mi-am adus aminte si de Ronnie. Da, scoala noastra era bi-etnica: clasele A si C erau de romani, B-urile erau de sasi. Acestia erau adevarate vedete.
In primul rand, pentru ca nu se prea omorau cu scoala (cel putin nu ca noi, romanii), veneau imbracati in blugi (ceea ce era, uau, nici un roman nu indraznea asa ceva, plus ca nu se gaseau blugi), aruncau acolo si o camasa albastra, sa arate asa a uniforma si mergeau intr-o gramada de excursii, mult mai multe decat noi astialalti. Erau campioni la promovat diverse jocuri. Stiu ca la un moment dat starnisera o adevarata manie cu tenisul de masa. Aveam in curtea scolii cateva mese de tenis, ei primisera din Germania palete din acelea faine invelite cu piele rosie (sau de culoarea asta imi amintesc eu, or mai fi fost si altele) si cat erau pauzele de lungi toca -toca. La inceput romanii nostri s-au uitat stramb la ei, apoi s-au uitat lung, apoi dupa vreo saptamana, au facut ei ce-au facut, au mesterit si au aparut unul cate unul palete din traforaj, aratau destul de jalnic dar erau folosibile si incercau si ei sa se furiseze la cate un joc. Intre timp, sasii se plictisisera de tenis si le-au lasat mesele, ei trecand la alte jocuri care formau urmatoarea moda peste doua saptamani.  Nu stiu exact de ce mi-au ramas in minte Robert si Ronnie, erau cu un an mai mari si faceau parte dintr-o gasca foarte simpatica cu care mai conversam din cand in cand. Ronnie era mai inalt si slab, brunet cu chica onduleuri (ma mir ca nu-l puneau profesorii sa se tunda sau poate il puneau si el ii „mituia”cu vreo punga de Haribo sa treaca cu vederea) si era si destul de sillitor cu invatatul, Robert era nazdravanul gastii, blondut carliontat, nu-i placea scoala (dar deloc), era nebun dupa sport,  foarte prietenos si popular. Cand ma vedea ii placea sa ma sacaie – tin minte ca o data suta cu mingea in copacul sub care stateam, repetand la  anatomie, numai sa nu ma lase sa invat si provocandu-ma sa il fugaresc putin. Astea erau prin 1987-1988. Dupa `90, incetul cu incetul, familiile de sasi au plecat in Germania, au mai ramas foarte putini aici. Ai mei si acum tin legatura cu prieteni sasi plecati deja de vreo 17 – 18 ani, au mai venit din cand in cand in vizita, au fost foarte incantati cand au vazut ce a facut din Sibiu primarul, unul de-al lor. Faine vremuri, urate timpuri!