Copiii lui Iacov: Iosif (V)

Au trecut doi ani de cand Iosif le talmacise visele celor doi demnitari egipteni. Vazandu-se scapat, marele paharnic a uitat repede de promisiunea facuta lui Iosif de a ajuta la eliberarea lui.

S-a ivit o ocazie insa care l-a facut pe marele paharnic sa-si aduca aminte de fagaduiala facuta:
intro noapte, faraonul s-a trezit peste masura de tulburat de doua vise ce-l inspaimantasera atat de tare incat indata isi chema magii si inteleptii (prezente normale la curtile regale ale antichitatii) si le povesti ce visase, sperand ca acestia ii vor talmaci semnificatia lor:
„Iata ca au iesit din rau sapte vaci frumoase la infatisare si grase la trup, si pasteau pe mal. Iar dupa ele au iesit alte sapte vaci , urate la chip si slabe la trup, si au stat pe malul raului, si au stat pe malul raului langa celelalte vaci; Si vacile cele urate si slabe la trup au mancat pe cele sapte vaci frumoase la chip si grase la trup; si s-a trezit faraon (…) apoi iar a adormit si a mai visat un vis: iata se ridicau dintr-o tulpina de grau saote spice frumoase si pline; iar dupa ele au iesit alte sapte spice subtiri, seci si palite de vantul de rasarit; Si cele sapte spice seci si palite au mancat pe cele sapte spice grase si pline. Si s-a trezit Faraon si a inteles ca era vis.” (Fac. 41, 2 – 7)
Cercetarea astrologilor si magilor pentru descifrarea viselor nu era deloc un lucru neobisnuit in antichitate; insa de aceasta data, degeaba le-a relatat Faronul cele doua vse, nu s-a gasit nimeni sa stie sa i le talcuiasca.  Situatie care trebuie sa-l fi tensionat si mai tare pe faraon. Marele paharnic, asistand la scena, isi aminti brusc de Iosif, cel ce-i talmacise cu atata acuratete visul atat lui cat si nefericitului pitar.
„Imi aduc aminte astazi de pacatele mele” – incepu el povestea in fata faraonului – si-i relata pe scurt intreaga istorisire cu visele avute in inchisoare si aduse aminte si de Iosif, „tanar evreu, un rob al capeteniei garzii” care, talmacindu-le, „cum ne-a talcuit el, asa s-a intamplat.” (Fac. 41, 12)
Deindata dadu porunca faraonul sa fie adus Iosif ( primenit si imbracat onorabil ): „Am visat un vis si n-are cine mi-l talcui. am auzit insa zicandu-se despre tine ca, de auzi un vis, il talcuiesti.” „Nu eu, ci Dumnezeu va da raspuns pentru linistirea lui Faraon.”, ii raspunde smerit tanarul nostru dupa care asculta cu atentie relatarea celor doua vise a caror interpretare ii lumina Dumnezeu mintea si o oferi indata, atragandu-i atentia ca cele doua vise sunt un avertisment cat se poate de serios de la Dumnezeu, avertisment de care neaparat Faraonul trebuie sa tina seama: „Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon cele ce voieste sa faca (….) Iar ca visul s-a aratat de doua ori lui Faraon, aceasta inseamna ca lucurul este hotarat de Dumnezeu si ca El se grabeste sa-l plineasca.” (Fac. 41, 25, 32) Visul, in fapt, vorbea despre o perioada de prosperitate care va dura sapte ani, perioada simbolizata de cele sapte vaci frumoase si grase si de cele sapte spice bogate, si de o perioada de mare foamete care „va secatui tara” si in care „se va uita tot belsugul” „caci (foametea) va fi foarte grea” (Fac. 41, 26 – 31).
Iosif nu se limiteaza doar la talmacirea viselor ci isi permite chiar sa-l sfatuiasca concret asupra masurilor de luat: „Si acum sa aleaga Faraon un barbat priceput si intelept si sa-l puna peste pamantul Egiptului. Sa porunceasca dar Faraon sa se puna supraveghetori peste tara, ca sa adune in cei sapte ani de belsug a cincea parte din toate roadele pamantului Egiptului. Sa stranga aceia toata painea de prisos in acesti ani buni ce vin si s-o adune in cetatile painii, sub mana lui Faraon si sa o pastreze spre hrana; Hrana aceasta va fi de rezerva in tara pentru cei sapte ani de foamete, care vor urma in tara Egiptului, ca sa nu piara tara de foame.” (Fac. 41, 33 – 36)
Aceste sfaturi placura atat de mult Faraonului dar si celorlalti dregatori incat pe loc primi dregatoria pe care tocmai o propusese: „De vreme ce Dumnezeu ti-a descoperit toate acestea, nu se afla om mai intelept si mai priceput decat tine. Sa fii dar tupeste casa mea. De cuvantul tau se ca povatui tot poporul meu si numai prin tronul meu voi fi mai mare decat tine!” (Fac. 41, 39 – 40), inmanandu-i totodata insemnele specifice rangului inalt la care il ridica: inelul, haina de vison si lant de aur in jurul gatului (Fac. 41, 42).
Silitor cum il stim, Iosif purcese cu harnicie sa-si indeplineasca slujba pe care o avea: „a strans Iosif grau mult foarte, ca nisipul marii, incat nici seama nu se mai tinea , caci nu se mai putea socoti.” (Fac. 41, 49)
Si in plan personal, a fost o perioada de belsug pentru el: avea deja treizeci de ani, fiind numit mare demnitar al Faraonului primise si numele Tafnat – Paneah (traducere aproximativa: „el ne sfatuieste” sau „asa o sa renastem”), incheind o casatorie ilustra cu fata marelui preot din Iliopolis, Poti-fera, uniune din care au rezultat inca dinainte de marea seceta doi  baieti: Manase si Efraim.  Toate aceste binefaceri ce se revarsa asupra lui, par sa-i aline suferintele pe care le indurase pana atunci; vazandu-si primul fiu, el zice: „M-a invrednicit Dumnezeu sa uit toate necazurile mele si toate ale casei tatalui meu.” (Fac. 41, 51) iar la al doilea fiu s-a bucurat de asemenea: „Dumnezeu m-a facut roditor in pamantul suferintei mele”(Fac. 41, 52).
Iar cand incepu foametea, aceasta nu se limita doar la Egipt caci „veneau din toate tarile in Egipt, sa cumpere paine de la Iosif, caci foametea se intinsese peste tot pamantul”(Fac. 41, 57) dar „in toata tara Egiptului, era paine.” (Fac. 41, 54)

Comments (1)

  1. 29 iunie 2010 - 09:59 Răspunde

    Frumoase paginile bibliei, felicitari Laura, e interesant ceea ce faci, incet incet cei interesati pot citi biblia.

Leave a comment

0 Shares
Share
Pin
+1
Share
Email