Bolnavior

De asta noapte sunt aproape neom. Totul a inceput brusc, seara trecuta, cand Petrica a inceput din senin sa vomeze. Nimic nu anuntase pana atunci vreo problema. Dupa amiaza se jucase cu verisorii lui cat timp eu am fost la doctor cu Andrei care de sambata avea niste probleme, sambata a vomat, apoi a avut temperatura, apoi nu manca, primele doua le-am tinut sub control si cum eram aproape sigura ca are rosu in gat, luni m-am dus la doctorul de familie. N-am avut noroc, la cabinet era full – full, potop pe lume si colac peste pupaza asistenta a zis ca nu ne poate lua pentru ca doctorul trebuie sa plece mai devreme. Dupa o scurta ezitare, am zis sa fac totusi lucrul pentru care am plecat acas, l-am dus la un cabinet privat – verdict- rinofaringita cu deranjament stomacal. Anyway, seara, a inceput cosmarul, cu prima varsatura a lui Petrica. I-am dat nitel metroclopramid – doua picaturi – de obicei merge ca prin farmec, de data asta a fost degeaba, a vomat de vreo sase ori la rand, i se cutremura stomacelul si cand nu mai avea ce voma. Asa ca in miez de noapte ne-am imbarcat cu mutunelul si l-am dus la urgenta. Am ajuns sa-l internam si ce e mai trist, nu m-am putut interna alaturi de el, spitalul are doar vreo 20 de paturi pentru mame si acelea alocate mamelor care alapteaza si au bebei sub 6 luni. sincer, mie nici nu mi-ar fi trebuit vreun pat, si pe un scaunel daca ma lasau eram multumita, numai sa fiu cu el.  N-am dormit toata noaptea, am atipit de dimineata vreo ora si parca sunt neom, m-am invartit surescitata toata ziua, am facut curatenie mai ceva ca o armata de menajere. De dimineata am fost la spital si nu l-am vazut, trebuie foaie de la doctorita, maine nu ma las pana nu primesc una, mi s-a spus ca daca ma vad (ne vad – ca mai era o mama acolo), bietii copilasi or sa planga si nu se vor mai putea intelege cu ei. Mai linistita ma simt cand imi aduc aminte de asistenta care a venit dupa el, sa-l duca pe sectie, imediat i-a zambit, se prostea la el, se vedea ca-i plac copiii, sper ca toata asistentele sa fie la fel. Am vorbit si cu doctorita, o femeie amabila, mi-a spus ca dupa ce l-am internat, a facut si diaree, ca l-a pus pe perfuzii, ca a cam refuzat mancarea dar ca usor usor pare sa-si revina. Totusi deocamdata nu stiu exact ce are, doctorita a rostit cuvantul rotavirus dar nu cred ca e sigur. Am si eu o pila la laborator (saru`mana de ajutor) care s-a uitat pe analizele lui Petrut si mi-a spus ca pare a avea ceva mai mult decat o simpla infectie – nu stiu in ce e dar maine ii mai fac analize. Pe mine m-a alarmat ingrozitor ce-a spus desi ea a spus-o cu un ton destul de degajat, nu alarmist. Maine vreau sa-l vad, chiar de o voi face dupa o usa, ca el sa nu ma vada, am nevoie sa-l vad, sa-i vad mutrita poznasa.
Oricum scuzati incoerenta acestei postari, doar ca sunt prea crizata ca sa fiu foarte rationala. Say o little prayer for us, please!!!!

Comments (11)

  1. 11 octombrie 2011 - 20:02 Răspunde

    Domnul sa va ocroteasca si sa-l faca bine pe Petrut!

  2. 11 octombrie 2011 - 20:09 Răspunde

    Laura imi dau seama prin ce treci, dar trebuie sa te ti tare. Ai sa vezi ca lucrurile se vor aseza. Copii trec prin multe, ca si noi cand eram ca ei. Te sarut si pupici celui mic!

  3. 11 octombrie 2011 - 20:19 Răspunde

    Sănătate multă puiuţului, să se refacă repede, ca să poţi să-l iei acasă!

  4. 11 octombrie 2011 - 22:35 Răspunde

    Sper sa se faca bine cat mai repede!

    Mi se pare absolut inuman sa nu te lase sa stai cu el. Oricat de bune si amabile ar fi asistentele, ele nu sunt mama.

  5. 12 octombrie 2011 - 05:57 Răspunde

    Sanatate multa lui Petrut .Tin pumnii sa se termine totul cu bine si cat mai repede .
    Pup puiutul .

  6. 12 octombrie 2011 - 06:55 Răspunde

    Offf…sanatate multa la pui! Ce greu trebuie sa-ti fie sa nu-ti poti vedea puiul!

    :*

  7. 12 octombrie 2011 - 07:19 Răspunde

    Doamne Laura n-am mai auzit asa ceva, sa nu te lase sa stai cu el; eu stiu ca la copii asa mici e regula generala ca un adult din familie sa stea acolo in spital. Sper sa ii dea de capat repede, sa fie doar un virus trecator, sa elimine cum zic nemtii prin diaree si toate cele si hidratat sa-si revina. Ma voi ruga pentru voi sa va faceti bine cat mai repede! Multa putere draga mea!

  8. 12 octombrie 2011 - 13:17 Răspunde

    Multa sanatate lui Petrut si tie multa putere!

  9. 12 octombrie 2011 - 16:36 Răspunde

    Tare rau imi pare Laura!!! aveti mare grija de voi. Edutu e bolnav de trei saptamani! aceeasi chestie ca si la voi.. care a recidivat dupa o saptamana.. numai ca nu l-am internat.. am reusit s-o scoatem acasa cu medicamente la liman.. Dar am luat antibiotic.. ca e un virus de enterocolita… i-ai facut prevenar? Acum e ok cu burtica dar a facut o chestie naspa la gat si suntem iar pe antibiotic inhalat la aerosoli..Dar Dumnezeu e mare, are El grija de noi toti!!! fi linistita ca totul se rezolva!!! e un virus mutant care ne-a afectat pana si pe noi.. E o perioada mai pacatoasa.. dar sigur veti trece cu tine!!! pupici multi si sa va dea Dumnezeu sanatate!!

  10. 12 octombrie 2011 - 18:07 Răspunde

    Offf imi pare rau tare rau sa aud asa ceva.Multa, multa sanatate si sunt sigura ca va fi totul bine.
    Pupici amandurora, si ma voi ruga sa fiti bine.

  11. 13 octombrie 2011 - 16:40 Răspunde

    Copiii sunt mai sensibili, dar au sistemul imunitar mult mai bun decat noi. Se va face bine sigur 🙂 Dar ingrijorarea de mama nu o poate linisti nimeni 🙂

Leave a comment

0 Shares
Share
Pin
+1
Share
Email