13 luni

 

Evenimentul capital, fabulors, merveios al acestei luni: piciul a prins picioare si umbla, umbla, umbla…..Stiu, suna obositor. Este obositor. Mai nou toata ziua trebuie sa fiu cu ochii in patru dupa ei pentru ca mai tot timpul comploteaza cate o prostioara. Nu degeaba vorbesc la plural, e vorba de cei doi nazdravani ai mei. De cand Petre a castigat pozitia bipeda, cu mersul acela specific de ratusca fudula (manca-l-ar mama), Andrei pare sa-l fi crescut in rang si ii acorda imensul favor de a-l asista la nazbatiile zilnice. Numai zilele trecute, eram linistita in bucatarie, facandu-le grisul de seara, sigura ca nu fac prostii deoarece erau sub ochiul…vigilent al lui tati si al lui buni ca…..fatalitate, chiar sub nasul lor, au scapat amandoi la baie unde s-au udat ciuciulete si chiuiau de mama focului, cu atat mai mult cu cat vedeau indignarea…..sefilor.
Avem patru dintisori si un glascior care ciripeste ca o randunica, atunci cand nu gorneste ca o sirena. Are o voce super-simpatica ca de ratusca cu care isi fredoneaza toata ziua refrenul favorit: nani – nani. Mai sporavaie un dati, mami, nu sunt sigura ca le cunoaste sensul. Stie sa faca tai – tai la un mod super-simpatic, fluturandu-si antebratul din cot, un soi de balanganit, e super-haios. Implinirea unui an si o luna am sarbatorit-o…..magistral cu o viroza, luata Dumnezeu stie de unde ca nici unul dintre noi n-am fost bolnavi si nici nu l-am scos in lume pe geruiala asta. E o viroza cam….ciudata: se manifesta doar prin temperatura, am stat o zi, doua, i-m dat antitermice, ceaiuri, supica….mai asteptam un simptom ceva, dupa patru zile m-am dus la doctor si… ca sa vezi avea ditamai viroza cu rosu in gat si resul distractiei. In fine, bine ca m-am dus la doctor caci stateam in cumpana – sa ma duc, sa nu ma duc? Mi-era frica tocmai de hoarda de virusi cu care ne putem….intalni in sala de asteptare, ma intrebam daca starea lui merita, in afara de temperatura, era nitel mai artagos, manca mai putin si dormea mai mult dar, In  rest, la fel de vioi si  bine-dispus ca intotdeauna. Mersul la doctor a fost ceva in genul unui cosmar, am stat 4 ore la coada si am ajuns acasa la noua jumatate seara, cu mult peste ora lui de somn, motiv pentru care aveam un bebica tafnos si degraba adormit. Dar macar am putut incepe tratamentul. Maine mai avem de luat medicamente si gata.
De cateva zile, o noua durere de cap: piciul a invatat sa se catere si o face ingrozitor de des. Pe fotolii, canapele, paturi. Mi-e tot timpul teama sa nu se urce pe fotoliile din hol si sa cada, acolo ar fi mai naspa caci e gresie pe jos. Asa ca tot stau de fundul lui, incercand sa-l invat cum sa se dea jos. Stiti vorba: “Daca nu-ti poti infrange dusmanul, fati-l aliat.”
Nu stiu de voi dar eu abia astept zilele frumoase de primavara si vara sa pot iesi la aer liber cu picii mei. Simt ca ma sufoc in casa. Si m-am saturat pana in gat de frig. Brrrrr!

Comments (3)

  1. 20 februarie 2012 - 21:25 Răspunde

    Daaaaaaa..si eu astept primavara!! Si astfel vei avea sa ne pomenesti noi ispravi cu nazdravanii tai! Pupici!

  2. 21 februarie 2012 - 06:19 Răspunde

    Un dulcel Petre.Pupici amandurora.

  3. 21 februarie 2012 - 08:16 Răspunde

    Felicitari micutule Petrut!Mi-aduc aminte ca fetita mea a mers la un an fara o zi pentru ca a crezut in ea o prietena foarte buna, mamica si ea, si a pus-o in picioare,intr-o incapere mare fara nimic in jur de care sa se sprijine si apoi o striga:”hai, vino la mine!”A gangurit ea putin la inceput dar apoi chiar a facut primii pasi si au si filmat-o.Au fost niste momente extrem de emotionante pentru o mamica, intr-adevar!Acum tocmai ce a implinit 3 ani!

Leave a comment

0 Shares
Share
Pin
+1
Share
Email